ALIN MUNTEAN FILM MAKER
Dragos & Oana
Ne-am dorit sa avem un film al nuntii noastre pentru a ne putea bucura si peste ani de cele mai frumoase clipe din viata noastra!
Nu ne-a trebuit mult timp sa luam hotararea de a alege Alin Muntean Film Maker si nici prea multe filmulete de vazut. De la inceput am fost impresionata de ce frumos ai reusit sa montezi filmuletele, iar vocea preotului de pe fundal, mi se pare o idee geniala. Se vede ca totul este facut cu foarte multa daruire, pasiune si talent. Si am tinut cu tarie sa te avem alaturi de noi, chiar daca am modificat de 3 ori data nuntii, esti un om deosebit!
Multumim.
Toate filmuletele de pe www.alinmuntean.ro au farmecul lor, iar fiecare poveste spune altceva.
Mie imi place sa imi petrec timpul cu familia, ma simt cea mai fericita si implinita alaturi de ei ( si sa nu uit si de catelusii pe care ii iubesc enorm), iar lui Dragos ii place foarte mult sa exploreze locuri noi si nu in ultimul rand se bucura de intalnirile cu prietenii! Cert este ca amandurora ne place la maxim sa mergem sa mancam in oras, si nu numai.
Cererea in casatorie a fost "atipica". Mi-am primit inelul intr-o geanta pe care o comandasem de pe internet. Dragos a reusit sa comploteze cu firma de curierat care imi livra geanta si au introdus inelul in ea. Am deschis coletul insa nu i-am dat prea mare importanta pentru ca stiam produsul, Dragos insa insista "ce faina e...are multe buzunare", cu greu am reusit sa imi dau seama ca se ascundea acolo, o cutie cu inelul, insa nu vreau sa imi imaginez toata emotia prelungita a lui Dragos.
Pentru cununia religioasa am ales locul unde am crescut si unde am avut cea mai frumoasa copilarie. Am ales Biserica ortodoxa din Venetia de Jos pentru ca am multe aminitiri ce ma leaga de locul acela si stiu ca bunicul meu de acolo de sus a fost foarte mandru pentru decizia luata.
Cununia Civila a avut loc la Sambata de Sus , si am ales-o datorita zonei minunate, am vrut sa punem cumva in valoare frumusetea naturii si a locurilor care ne inconjoara in Tara Fagarasului.
Urmeaza petrecerea unde dorim sa ne vedem cu bine, sanatosi, liberi ca inainte, fara masti, sa ne putem strange in brate si sa ne putem distra pana dimineata, asa cum se intampla inainte.